Miorița

About the text

About the translations

Body Text

Pe-un picior de plai,
Pe-o gură de rai,
Iată vin în cale,
Se cobor la vale,
Trei turme de miei,
Cu trei ciobănei.
Unu-i moldovan,
Unu-i ungurean
Şi unu-i vrâncean.
Iar cel ungurean
Şi cu ce-l vrâncean,
Mări, se vorbiră,
Ei se sfătuiră
Pe l-apus de soare
Ca să mi-l omoare
Pe cel moldovan,
Că-i mai ortoman
Ş-are oi mai multe,
Mândre şi cornute,
Şi cai învăţaţi,
Şi câni mai bărbaţi,
Dar cea mioriţă,
Cu lână plăviţă,
De trei zile-ncoace
Gura nu-i mai tace,
Iarba nu-i mai place.
– Mioriţă laie,
Laie bucălaie,
De trei zile-ncoace
Gura nu-ţi mai tace!
Ori iarba nu-ţi place,
Ori eşti bolnăvioară,
Drăguţă mioară?
– Drăguţule bace,
Dă-ţi oile-ncoace,
La negru zăvoi,
Că-i iarbă de noi
Şi umbră de voi.
Stăpâne, stăpâne,
Îţi cheamă ş-un câine,
Cel mai bărbătesc
Şi cel mai frăţesc,
Că l-apus de soare
Vreau să mi te-omoare
Baciul ungurean
Şi cu cel vrâncean!
– Oiţă bârsană,
De eşti năzdrăvană,
şi de-a fi să mor
în câmp de mohor,
Să spui lui vrâncean
Şi lui ungurean
Ca să mă îngroape
Aice, pe-aproape,
În strunga de oi,
Să fiu tot cu voi;
În dosul stânii
Să-mi aud cânii.
Aste să le spui,
Iar la cap să-mi pui
Fluieraş de fag,
https://www.versuri.ro/w/6ia7

Mult zice cu drag;
Fluieraş de os,
Mult zice duios;
Fluieraş de soc,
Mult zice cu foc!
Vântul, când a bate,
Prin ele-a răzbate
Ş-oile s-or strânge,
Pe mine m-or plânge
Cu lacrimi de sânge!
Iar tu de omor
Să nu le spui lor.
Să le spui curat
Că m-am însurat
Cu-o mândră crăiasă,
A lumii mireasă;
Că la nunta mea
A căzut o stea;
Soarele şi luna
Mi-au ţinut cununa.
Brazi şi paltinaşi
I-am avut nuntaşi,
Preoţi, munţii mari,
Paseri, lăutari,
Păserele mii,
Şi stele făclii!
Iar dacă-i zări,
Dacă-i întâlni
Măicuţă bătrână,
Cu brâul de lână,
Din ochi lăcrimând,
Pe câmpi alergând,
Pe toţi întrebând
Şi la toţi zicând:
“Cine-a cunoscut,
Cine mi-a văzut
Mândru ciobănel,
Tras printr-un inel?
Feţişoara lui,
Spuma laptelui;
Musteţioara lui,
Spicul grâului;
Perişorul lui,
Peana corbului;
Ochişorii lui,
Mura câmpului?”
Tu, mioara mea,
Să te-nduri de ea
Şi-i spune curat
Că m-am însurat
Cu-o fată de crai,
Pe-o gură de rai.
Iar la cea măicuţă
Să nu spui, drăguţă,
Că la nunta mea
A căzut o stea,
C-am avut nuntaşi
Brazi şi paltinaşi,
Preoţi, munţii mari,
Paseri, lăutari,
Păserele mii,
Şi stele făclii!

Translation

On a grassy knoll,
At heaven’s edge,
Behold, they come in sight,
They descend the valley bright,
Three flocks of sheep,
With three shepherds to keep.

One is from Moldavia,
One from Transylvania,
And one from Vrancea fair.

But the Transylvanian,
And the one from Vrancea,
Spoke together deep,
And conspired to keep,
At the setting sun,
A dark and deadly plan—
To slay the Moldavian,
For he is the worthiest one.

His flock is the grandest,
His rams horned and banded,
His horses well-trained,
His dogs strong and famed.

But a little ewe,
With fleece of golden hue,
For three days on end,
Would not eat or bend.

And she softly spoke:
“My dear shepherd kind,
Move your flock behind,
To the shaded glade,
Where the grass is laid,
And the waters run,
And the trees shade the sun.”

“Master, O master,
Call your bravest hound,
The strongest around,
For at setting sun,
They will strike you down,
The Transylvanian,
And the one from Vrancea!”

“My beloved sheep,
If I am to sleep,
Laid in endless rest,
Upon this field’s crest,
Tell them not to stray,
But bury me here, near,
Among my flock dear.

Lay me past the fold,
So I hear my hounds bold.
Tell them this, my dear,
And at my head, lay near
My flute of beech,
That sings with love’s reach.

My flute of bone,
That weeps with a moan.
My flute of elder,
That burns with fervor!

And when winds blow strong,
Through these flutes along,
My sheep shall gather near,
And mourn me with tear,
With red blood so dear!

Yet tell them not,
That I have been fought.
Say instead, pure,
That I took a bride,
A queen so bright,
The world’s own light!

That on my wedding night,
A star fell in sight,
That sun and moon high,
Held my crown to the sky.

That pine and maple trees,
Were my noble guests.
That mountains tall and free,
Served as priests to me.
That birds were my choirs,
And stars my torches of fires!

And if she should see,
My mother in plea,
With woolen belt bound,
Running over the ground,
Weeping, searching wide,
Asking far and side:

“Who has seen or met,
My shepherd boy fair?
With his face so bright,
Like the foam of white?
With his mustache bold,
Like the wheat’s ripe gold?
With his locks so neat,
Like the raven’s sleek?
With his eyes so deep,
Like the blackberry’s keep?”

Tell her, dear sheep,
In kindness deep,
That I took a bride,
A king’s daughter bright,
In a heaven’s light.

But do not say, my dear,
That a star fell near.
That my wedding guests,
Were pines and forest crests.
That mountains, tall and grand,
Were the priests at hand.
That birds sang in tune,
And stars lit the room!